Toader: „În Constituție este această abilitare a Guvernului ca în situații excepționale să emită OUG”

Toader: „În Constituție este această abilitare a Guvernului ca în situații excepționale să emită OUG
Publicat: 02/04/2019, 11:03

„Mai consultăm Parlamentul o dată, extindem aria de referință a întrebărilor pentru referendum. Dezbaterea fiind în curs, nu este rolul meu să mă amestec. Până atunci vreau să vă spun că, în Constituție, există această abilitare a Guvernului ca în situații excepționale, de urgență, să emită ordonanțe de urgență. Din moment ce o prevedere este de rang constituțional, ca prevederea respectivă să fie extrasă din Constituție, să nu mai existe, trebuie o procedură de revizuire a Constituției”, a declarat Tudorel Toader.

Reacția ministrului Justiției vine după ce președintele a solicitat, în două rânduri, PSD-ului ca Guvernul să nu mai emită ordonanțe de urgență în domenii importante. „Avertizez Guvernul să nu emită OUG în aceste domenii justiție, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaștem voința suverană a românilor”, a declarat, luni, Klaus Iohannis.

Președintele a anunțat că pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare, va avea loc și referendum.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×